Pavajul Durabil

Pavajul Durabil

Primele 9 indicii care ne arată dacă un pavaj a fost montat corect

1. Pavajul are linearitate în montaj?

Primul indiciu care ne arată dacă s-a efectuat o lucrare de calitate la execuţia unui pavaj este linearitatea. Aceasta înseamnă că pavajul nu trebuie să aibă denivelări sau să prezinte aşa-numite „valuri” pe zona de suprafaţă.
De cele mai multe ori, beneficiarii lucrărilor de pavare se confruntă cu următoarea situaţie: la recepţia lucrării, pavajul arată aspectuos şi linear, însă pe măsură ce este supus traficului, acesta se „vălureşte”. Iniţial, denivelările sunt abia sesizabile, însă cu timpul ele se accentuează.
Aceasta înseamnă că, la respectiva lucrare, nu a fost executat corect stratul suport. Aici, pot fi identificate două cauze.

a) Problema care apare cel mai des ţine de grosimea necorespunzătoare a acestui strat suport. Deci, pentru trafic uşor: 20-25 cm, iar pentru zonele cu trafic greu: 50-70 cm.
b) A doua „hibă” a stratului suport, care creează în timp denivelări, ţine de calitatea materialelor. Sunt situaţii în care, din dorinţa de a scoate un preţ mai bun per total lucrare, unele firme adaugă pământ în compoziţia acestui strat suport, ceea ce afectează în timp calitatea pavajului.
De preferat este ca materia primă pentru stratul suport să fie un amestec de balast, fără pământ – numai sorturi şi piatră; sau piatră spartă si concasată.

2. Bălţile!

Dacă mergem pe stradă şi întâlnim un pavaj care are bălţi pe el, atunci ar fi bine să ştim că acesta este un viciu de montaj. O regulă esenţială pentru firmele care ţin la aspectul calităţii spune că „niciodată să nu băltească apa pe pavaj”.
Cum se controlează acest aspect? Prin direcţionarea apelor pluviale. Pavajul montat corect va avea o pantă de minim 1%, care va direcţiona apa către rigole, guri de scurgere sau către un teren neacoperit.

3. Aspectul uniform al pavelelor

Atunci când evaluează un pavaj, un ochi de specialist se uită la structura lui. Este important să fie foarte compact, să nu aibă găuri sau ştirbituri şi să fie omogen.
În plus, având şi un rol estetic prin natura lor, pavelele arată bine dacă formează un tot unitar, adică dacă au acelaşi aspect (nu unele mai poroase şi altele mai lucioase) şi o culoare uniformă (desigur, cu excepţia celor care sunt făcute special în degrade…).

4. Colţurile!

Acesta este un „secret” care se dezvăluie în timp… Pe măsură ce sunt utilizate, la unele pavaje apare un fenomen nedorit: fisurarea marginilor exterioare.
Explicaţia nu este deloc complicată şi poate fi intuită şi de un beneficiar nespecializat în domeniu: pe măsură ce stratul suport de dedesubt cedează, colţurile se rup. Acesta nu reprezintă un defect al produsului, ci un defect al fundaţiei, respectiv al modului de montaj. Aşadar, atenţie, pot fi pavele de foarte bună calitate, dar montajul să fie greşit executat, şi atunci vă veţi întâlni cu acest viciu.

5. Avem de-a face cu un pavaj de „unică folosinţă”?

Atunci când „reţeta” producătorului de pavele nu este optimă şi se folosesc materiale necorespunzătoare, după o iarnă se văd deja primele semne ale deteriorării pavajului.
Mulţi utilizatori observă că, la îngheţ-dezgheţ, pavelele încep să se fărâmiţeze şi ajung la concluzia că au achiziţionat un pavaj de „unică folosinţă”, care după prima iarnă s-a stricat.
Pentru a evita o asemenea situaţie, este bine să vă informaţi cu privire la modul în care sunt produse pavelele şi ce anume conţin. Producătorii care se respectă folosesc:

– nisipuri şi sorturi de calitate, bine spălate, fără impurităţi;
– o cantitate corespunzătoare de ciment, pentru a rezulta un beton de calitate;
– aditivi speciali pentru beton.

6. Rosturile

Cum bine ştim, după montarea pavajului, are loc operaţiunea de umplere a rosturilor cu nisip uscat, tocmai pentru a nu apărea fenomene precum mişcarea pavelelor, ciocnirea pavelelor, ruperea marginilor sau deformarea.
La o lucrare de calitate, rosturile trebuie umplute TOTAL cu nisip, până la partea de sus a pavelelor. Acest lucru conferă stabilitate pavajului, având garanţia că va rămâne fix şi nu va aluneca stânga-dreapta.

7. Grosimea pavajului

Unii clienţi orientaţi spre obţinerea celui mai mic preţ posibil, îşi pun problema să aleagă exact modelul de pavele care este mai ieftin, de regulă cel cu grosime mai mică. Însă fac acest lucru în necunoştinţă de cauză, pentru că nealegerea grosimii corespunzătoare duce la ruperea pavelelor şi la sfărâmiţarea lor.

Astfel, reţinem că:
– pentru un trotuar pietonal se utilizează pavaje de 4-5 cm grosime;
– pentru un trafic carosabil uşor, de maxim 7 tone, se recomandă pavele de 5-6 cm grosime;
– pentru un trafic carosabil mediu şi greu (mai mare de 7,5 tone), este necesară o grosime de 8-10 cm.
Totodată, în zonele în care există un trafic constant greu (cum sunt benzinăriile sau zonele de depozitare), stratul de bază este bine să fie executat din beton, peste care se montează pavele.

8. Zonele cu pantă
Dacă pavajul este montat pe o suprafaţă cu pantă foarte mare, precipitaţiile pot să spele nisipul dintre rosturi şi de sub ele, şi, drept urmare, pavajul poate să „fugă la vale”. De aceea, într-o rampă, este recomandat montajul pe un strat de mortar, de ciment, şi rostuirea pavelelor cu nisip amestecat cu ciment.

9. Culoarea

De cele mai multe ori, pavelele sunt frumos colorate la început, după care, odată cu trecerea timpului, devin spălăcite sau chiar îşi pierd complet culoarea iniţială, devenind din verde, de exemplu, gri.
Desigur, fenomenul uzurii nu poate fi complet oprit, mai ales când vine vorba de suprafeţe cu trafic zilnic, însă nu ar fi rău să întrebăm producătorul ce fel de pigmenţi foloseşte în procesul de fabricaţie.Danemarca este un producator preferabil, in comparatie cu China.
În plus, aceştia prezintă un avantaj: sunt rezistenţi la UV, ceea ce înseamnă că expunerea la soare nu va determina decolorarea pavajului într-un timp foarte scurt (la pigmenţii obişnuiţi, sunt suficiente numai câteva luni de expunere la soare pentru ca pavelele să capete o culoare ştearsă).