Blog

Flori care se Plantează Toamna

  • 28/10/2015
Flori care se Plantează Toamna

Noi suntem obişnuiţi să plantăm primăvara, cu gândul că grădina se va transforma într-un spectacol de culoare şi miresme în timpul verii. Putem însă prelungi această privelişte cultivând plante toamna, care să înflorească înainte să cadă prima brumă. Veţi avea astfel o grădină înflorită de primăvara până toamna târziu, într-o diversitate de culori, forme şi miresme, care vor face din spaţiul vostru verde un mic paradis. Mai jos vedem câteva flori de grădină care se plantează toamna: Aster sau ochiul boului pitic este prima pe lista noastră. Planta înfloreşte...

Read more

Grădinăritul în Apartament

  • 28/10/2015
Grădinăritul în Apartament

Locuitul la apartament ne face să scoatem din calcul opţiunea grădinăritului ca hobby. Însă, acest stereotip s-a dovedit a fi greşit, după cum ne demonstrează schematic specialiştii. Un spaţiu restrâns nu înseamnă un obstacol în calea unei pasiuni sănătoase. Posedând puţine cunoştinţe de grădinărit şi luând în consideraţie condiţiile uşor de îndeplinit, precum spaţiul, lumina şi temperatura adecvată, puteţi cultiva şi creşte legume, pe care să le puneţi pe masa proprie, şi toate acestea într-un apartament. Găsiţi mai jos câteva exemple cu sfaturile de rigoare. Alegeţi...

Read more

Îngrijirea Gazonului Toamna

  • 22/10/2015
Îngrijirea Gazonului Toamna

Îngrijirea gazonului toamna Septembrie şi octombrie sunt lunile ideale pentru o primenire a gazonului în aşteptarea sezonului rece. După o vară fierbinte, este bine să aşteptaţi măcar prima ploaie consistentă de toamnă pentru ca iarba să se învioreze din nou şi astfel să aveţi o imagine de ansamblu mult mai clară a peisajului înainte să treceti la eventualele măsuri. Primul pas este greblarea întregii suprafeţe pentru a înlătura iarba moartă şi uscată. Prima ţintă pe care trebuie s-o aveţi în vedere apoi sunt muşchii de pământ care îşi găsesc uşor loc în stratul...

Read more

Gard Viu Veşnic Verde

  • 21/10/2015
Gard Viu Veşnic Verde

  Dacă doriţi să împrejmuiţi grădina Dvs fără a folosi gardul din lemn sau plasă metalică, atunci vă propunem o soluţie potrivită – plantaţi un gard viu. Printre arbuştii veşnic verzi, cei mai des utilizaţi pentru executarea unui gard viu sunt: tuia, ienupărul, chiparosul, ligustrumul, laurocireşul, buxusul. Puteţi planta gardul viu veşnic verde imediat după ce v-au fost livrate plantele. Faceţi o groapă de 60-80 cm adâncime şi îmbunătăţiţi solul cu compost. Ţineţi arbuştii în apă timp de o ora înainte de plantare. Distribuiţi gardul viu în groapa...

Read more

Dale de Piatră

  • 21/10/2015
Dale de Piatră

CĂRĂRI CU DALE DE PIATRĂ   Dalele decorative pentru alei sunt o modalitate excelentă de a trasa o tuşă personală grădinii tale. Ele nu au doar un scop decorativ, ci şi un scop practic. Dalele decorative adaugă o nouă dimensiune grădinii. Pe lângă valoarea estetică evidentă, ele aduc şi beneficii pe care cu siguranţă le vei aprecia. Iată câteva avantaje în montarea pietrelor decorative în grădină: Păstrează curăţenia în grădină Poziţionarea corectă a dalelor te ajută să nu te murdăreşti pe picioare. Aşează câteva între razoarele din grădină,...

Read more

Eco-Pavaj

  • 21/10/2015
Eco-Pavaj

PAVAJ DIN BETON VIBROPRESAT Amenajarea grădinii îți poate da bătăi de cap atunci când nu știi ce materiale să folosești. Dacă ți-e greu să te decizi între beton simplu sau amprentat, piatră naturală, sau pavaj vibropresat, noi îți recomandăm să-l alegi pe cel din urmă, și îți spunem și de ce. Pavajele vibropresate sunt o garanție a calității în materie de pavaje și reprezintă o investiție profitabilă și de durată pentru căminul tău. Pe lângă gamă largă de culori și modele potrivite oricărei preferințe, acestea au beneficiul rezistenței în timp, astfel...

Read more

Pavajul Durabil

  • 21/10/2015
Pavajul Durabil

Primele 9 indicii care ne arată dacă un pavaj a fost montat corect 1. Pavajul are linearitate în montaj? Primul indiciu care ne arată dacă s-a efectuat o lucrare de calitate la execuţia unui pavaj este linearitatea. Aceasta înseamnă că pavajul nu trebuie să aibă denivelări sau să prezinte aşa-numite „valuri” pe zona de suprafaţă. De cele mai multe ori, beneficiarii lucrărilor de pavare se confruntă cu următoarea situaţie: la recepţia lucrării, pavajul arată aspectuos şi linear, însă pe măsură ce este supus traficului, acesta se „vălureşte”. Iniţial,...

Read more

Plante Medicinale

  • 21/10/2015
Plante Medicinale

Ai vrea să ai propria farmacie? Cel mai bun mod de a folosi spaţiul în plus pe care îl ai acasă este să îţi amenajezi o grădină unde să crească plante medicinale. Lista celor mai bune plante medicinale: 1. Aloe Vera Dacă există o plantă medicinală care să aibă 101 întrebuinţări, aceea este aloe vera. Dacă ai o arsură mică, poţi folosi partea de jos a tulpinii ca un calmant, prin aplicarea pe zona afectată. În afară de tăieturi şi răni minore, aloe vera este foarte bună pentru eczeme şi pentru micşorarea inflamaţiilor. Ştiaţi că această plantă poate...

Read more

Hortensia

  • 21/10/2015
Hortensia

Hortensiile sunt minunate! Florile lor sunt mari şi în culori aprinse, de la roz până la albastru. Florile hortensiilor pot fi şi albe. Există mai multe sortimente de hortensii, de la cele mai raspandite, până la cele mai speciale, precum Hortensia bicoloră, Hortensia paniculata (cu inflorescenţe în formă de con) şi Hortensia aspera (cu frunze aspre şi inflorescenţe dantelate). Sunt extrem de potrivite pentru o bordură bogată sau chiar pentru a îngrădi o zonă din grădină sau a încadra o casă. Florile sunt atractive până înainte de îngheţ. Puteţi folosi florile chiar...

Read more

Grădinăritul în Octombrie

  • 21/10/2015
Grădinăritul în Octombrie

Grădinăritul în octombrie Toamna euforia grădinilor îmbelşugate face treptat loc unei stări de melancolie din care ieşim abia în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu vă lăsaţi însă pradă gândurilor molatice pentru că aveţi de lucru în grădină, pregatindu-vă pentru primăvara viitoare. Mai jos gasiţi câteva sfaturi pentru grădinărit în luna octombrie, pornind de la ideea că întreaga recoltă aţi cules-o deja. Pentru început, verificati starea solului şi aciditatea sa. Optimal este să duceţi mostre la laborator pentru a afla pe unde să faceti mici modificări...

Read more